Capacitatea de folosinta

 

Adrian Cristea

Av Adrian Cristea

Capacitatea de folosinta

Noul Cod Civil al României (NCC), precum şi modificările aduse Legii nr. 31/1990 (Legea Societăţilor) prin legea de punere în aplicare a Noului Cod de Procedură Civilă aduc, după cum ştim deja, câteva schimbări mai mult sau mai puţin reuşite în domeniul societăţilor (foste "comerciale").

Mai jos voi analiza aplicabilitatea actuală a unui principiu care a creat o practică judecătorească inconsecventă in vechea reglementare (anterioară intrarii in vigoare a NCC si modificarii Legii Societăţilor) şi riscă să dea naştere uneia similare (tot inconsecventă) si în reglementarea actuală şi anume „principiul specialităţii capacităţii de folosinţă al persoanei juridice"

 

 

Capacitatea de folosinta


Noul Cod Civil al României (NCC), precum şi modificările aduse Legii nr. 31/1990 (Legea Societăţilor) prin legea de punere în aplicare a Noului Cod de Procedură Civilă aduc, după cum ştim deja, câteva schimbări mai mult sau mai puţin reuşite în domeniul societăţilor (foste "comerciale").

 

Mai jos voi analiza aplicabilitatea actuală a unui principiu care a creat o practică judecătorească inconsecventă in vechea reglementare (anterioară intrarii in vigoare a NCC si modificarii Legii Societăţilor) şi riscă să dea naştere uneia similare (tot inconsecventă) si în reglementarea actuală şi anume „principiul specialităţii capacităţii de folosinţă al persoanei juridice"În teoria societăţilor, scopul a fost privit iniţial în strânsă legătură cu obiectul de activitate. După 1990, problema pornea de la bine cunoscutul Decret privind persoanele fizice şi juridice nr. 31/1954 care sancţiona cu nulitatea (absolută, conform doctrinei) toate operaţiunile unei persoane juridice care depăşeau scopul acestei persoane (aşa numitul "principiu al specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice"). Doctrina de la începutul anilor '90, prin vocea profesorului Beleiu (într-un articol publicat în 1991 în Revista de Drept Comercial) a realizat o totală suprapunere între scopul societăţii "comerciale" şi obiectul de activitate al acesteia. De aici, concluzia că orice act al societăţii care depăşea obiectul de activitate era nul.

 

Acestei opinii i s-a adăugat, în viaţa practică, aplicarea de către autorităţile fiscale a dispoziţiilor unei legi diferite (nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite) care, iniţial, sancţiona contravenţional (cu amendă şi confiscarea veniturilor) efectuarea de acte de comerţ ce depăşeau obiectul de activitate. Prin urmare, pentru actele juridice ce se situau în afara obiectului de activitate, exista şi un risc de anulare a operaţiunilor, dar şi un risc de dublă sancţiune contravenţională.


Ulterior, lucrurile s-au mai calmat. Pe de o parte, începând din 1997, în Legea Societăţilor există art. 55 (1) care instituie principiul că şi actele ce depăşesc obiectul de activitate obligă societatea. Deci, dintr-o anumită perspectivă, nu a mai existat nulitate pentru depăşirea obiectului de activitate. Pe de altă parte, doctrina s-a orientat într-o altă direcţie, arătând că scopul societăţii "comerciale" (ca scop al persoanei juridice avut în vedere de Decretul nr. 31/1954) era unul larg, de a face acte de comerţ, în timp ce obiectul de activitate era doar o limitare statutară a acestui scop. Nu în ultimul rând, aplicarea agresivă a Legii nr. 12/1990 a fost din ce în ce mai puţin vizibilă (şi în general, pentru operaţiuni repetate neincluse în obiectul de activitate).


Astfel, anterior apariţiei NCC, situaţia era mult mai liniştită iar riscul anulării unor operaţiuni ce depăşeau obiectul de activitate sau a sancţiunilor contravenţionale era scăzut.


Există voci care susţin (aş îndrăzni să afirm că destul de solid argumentat) că NCC, prin art. 206, elimină "principiul specialităţii capacităţii de folosinţă al persoanei juridice", arătând că persoanele juridice pot avea orice drepturi şi obligaţii civile, afară de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanei fizice. Potrivit acestei opinii, dispare astfel riscul nulităţii absolute a operaţiunilor care depăşesc scopul persoanei juridice în general şi al societăţii (foste "comerciale") în special. Mai mult, aceleaşi voci conchid că, pare să devină nerelevantă noţiunea de scop al persoanei juridice, aşa cum o înţelegeam anterior: atâta timp cât persoana juridică poate avea orice drepturi şi obligaţii (deci nu doar subsumate unui scop), ce rost mai ar avea să discutăm despre scopul său?


Ce facem însă cu art. 1 (1) din Legea Societăţilor? Anterior NCC, aşa cum am văzut, acest articol era considerat ca menţionând scopul societăţii ("comerciale"), şi anume de a face acte (fapte) de comerţ. El nu a dispărut după modificările Legii Societăţilor determinate de noile coduri, ci are doar o formulare diferită, arătând că, în vederea desfăşurării de activităţi cu scop lucrativ, persoanele fizice şi persoanele juridice se pot asocia şi pot constitui societăţi cu personalitate juridică, conform dispoziţiilor Legii Societăţilor. Indubitabil aşadar, acest articol consacră totuşi un scop al societăţilor.


Pe de altă parte există și art. 207, alin. (2) NCC, care sancționează cu nulitatea absolută actele și operațiunile realizate fără autorizațiile cerute de lege, independent de aplicarea altor sancțiuni prevăzute de lege. Evident că textul acoperă în principal desfășurarea de către o persoană juridică de asemenea activități înainte de a primi autorizațiile cerute de lege (spre exemplu, desfășurarea de activități bancare înainte de primirea autorizației de la Banca Națională a României). De asemenea, aceeaşi dispoziţie acoperă și desfășurarea de activități necuprinse în autorizație de către entitățile deținătoare a unei autorizații, fie că este vorba despre activități care la rândul lor ar avea nevoie de autorizare (spre exemplu, desfășurarea de activități de asigurare de către o bancă), fie de activități care nu ar necesita o asemenea autorizare (spre exemplu, cumpărarea de fructe de către o bancă spre a le revinde).

 

În acelaşi timp, in opinia semnatarului prezentului articol, acest text acoperă și situațiile în care raportarea nu se face la operațiuni ce depășesc autorizația, ci la operațiuni care depășesc obiectul de activitate. Am în vedere când exprim aceasta opinie, contrară vocilor despre care aminteam, că nu există raţiuni pentru care să excluzi un principiu solid gândit la momentul naşterii sale, precum şi că excluderea lui ar echivala cu banalizarea conceptului de societate, in sensul că orice entitate cu această denumire ar putea derula orice fel de acte sau fapte de comerţ. Am ajunge să avem doar societăţi care ar putea să facă orice fel de activităţi, indiferent de scopul sau obiectul de activitate declarat. Or, aşa ceva îmi apare ca fiind de neconceput.


Din perspectiva celor expuse, consider că şi în actuala reglementare, principiul specialităţii capacităţii de folosinţă al persoanei juridice continua să+şi găseasca aplicabilitatea, cu diferenţa că, spre deosebire de epoca vechii reglementări, vor fi mai puţine situaţii în care-şi va găsi incidenţa sancţiunea nulităţii abolute.

 V

Legislatie aplicabila

detalii

 

 

 V

Finantare Proiecte

detalii

 V

Modele acte

detalii

 V

Articole

detalii

ABC Firme

Bucuresti, Sector 6,
Str. Fabricii 47, Cladirea FAST ECO
Et 1, Corp Z

0741.080.090 0741.080.093

contact@abcfirme.ro